Lectii biblice

Lecții cu obiecte

Fii pregătit pentru orice vreme!

DE ALICE CRET

Idee generală: Ar trebui să ne echipăm în mod consecvent pentru a putea face faţă provocărilor celui rău.

Obiecte: O pereche de mănuşi, o jachetă, o căciulă sau orice alte trei articole de îmbrăcăminte care sunt purtate afară, atunci când temperatura se răceşte.

Pasaj biblic: Efeseni 6:11

Câţi dintre voi aţi purtat azi o jachetă sau un palton? (Faceți o pauză pentru răspuns.) La fel am făcut şi eu! Când temperatura se răceşte, trebuie să ne îmbrăcăm cu haine mai călduroase. Am adus cu mine câteva haine pe care toţi le purtăm în sezonul rece. (Arătați articolele vestimentare pe care le-ați adus.) De ce purtăm geci atunci când scade temperatura și este rece?

(Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Desigur, ca să ne păstrăm trupurile calde. Gecile acoperă cele mai importante părţi ale corpului. (Arătați căciula şi ajutați un copil să şi-o pună.) Uneori oamenilor nu le place să poarte căciulă, dar ea este foarte importantă. Poate cineva să-mi spună de ce?

(Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Doctorii spun că pierdem mult din căldura corpului nostru, care este atât de preţioasă, prin zona capului. Deci, ar trebui să purtăm căciuli care să ne menţină temperatura capului.

(Arătați mănuşile şi ajutați copilul să şi le pună.) De ce purtăm mănuşi? (Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Desigur, vrem să ne menţinem mâinile şi degetele calde; nu e prea plăcut să ai degetele reci şi înţepenite. Și cu siguranţă nu ne dorim să îngheţe ca ţurţurii de gheaţă, nu-i aşa? Deci, purtăm mănuşi.

(Arătați geaca şi ajutați copilul să o îmbrace.) Cu toţii ne înfofolim când afară este vremea rece, nu-i aşa? Altminteri, am putea să ne îmbolnăvim. Deci, ne protejăm îmbrăcând geci, căciuli, mănuşi. (Rugați copilul pe care l-ați ajutat să se îmbrace, să rămână în faţă în timp ce vorbiți.) Putem oricând să vedem frigul? (Negați şi aşteptați pentru răspunsurile copiilor.) Sigur că nu! Nu putem vedea frigul! Noi ştim doar că este frig afară şi că trebuie să ne protejăm. Știaţi că şi Dumnezeu ne spune că ar trebui să ne protejăm când mergem afară?

(Faceți o scurtă pauză şi aşteptați pentru răspunsuri.) Dumnezeu nu ne spune că ar trebui să purtăm o jachetă, o pălărie şi mănuşi atunci când vremea e rece. El ne spune ceva mult mai important. Dumnezeu ne avertizează că lumea nu este întotdeauna un loc în care creştinilor le este ușor și bine. Ca şi vremea rece pentru corpurile noastre, lumea ar putea să le facă rău celor credincioși. Nu putem vedea întotdeauna ce este rău pentru noi, dar Dumnezeu ne avertizează că lucrurile rele sunt acolo. Dumnezeu spune că răul există în lume; Diavolul vrea să ne despartă de Dumnezeu. Asta ne-ar transforma în nişte creştini bolnavi.

Deci, Dumnezeu ne spune că ar trebui să ne gândim la pericol şi să ne protejăm, la fel cum (spuneți numele copilului) este protejat împotriva temperaturii scăzute. De fiecare dată când ieşim în lume, printre oameni care nu sunt creştini- ar trebui să ne oprim şi să ne gândim. Ar trebui să ne spunem “Nu este întotdeauna bine pentru mine aici. Cum mă pot proteja?” Ce putem face ca să rămânem nişte creştini sănătoşi? Poate mă puteţi ajuta şi voi să ne gândim la unele lucruri pe care le putem face. Voi începe eu. (Luați căciula copilului şi arătați-o.) La fel cum așezăm o pălărie pe cap, putem să spunem o rugăciune înainte de orice. Înainte să intrăm în lume, Îl putem ruga pe Isus să ne ţină aproape de El. Asta înseamnă să punem înainte de orice o rugăciune. De fiecare dată când vedeți o căciulă, gândiți-vă la rugăciune. Ce altceva putem face?

(Faceți o pauză pentru răspuncuri. Repetați răspunsurile şi folosiți-le dacă este posibil. Dacă nu primiți răspunsurile dorite, folosiți-le pe următoarele două.) Aşa este, ne putem aminti să ne purtăm cu iubire şi bunătate, aşa cum şi-ar dori Isus. (Ajutați-l pe copil să-şi dea jos mănuşile.) Aceste mănuşi ne pot aminti de faptele bune, drepte. Când îţi pui mănuşile, gândeşte-te la faptele bune. De ce n-am numi haina groasă (ajutați-l pe copil să îşi scoată geaca) haina de dragoste cu care ne îmbracă Dumnezeu? Știm că Dumnezeu ne iubeşte, dar ar trebui să ne amintim că face fiecare lucru la timpul lui. Deci, geaca ne poate aminti de dragostea lui Dumnezeu. Acum, haideţi să ne îmbrăcăm hainele de creştini pentru a putea înfrunta lumea de afară. (Ajutați-l pe copil să-şi pună încă o dată geaca.) De fiecare dată când ne punem geaca ne putem gândi la ce? (Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Aşa este, la dragostea lui Dumnezeu! Amintiți-vă de faptul că Dumnezeu ne înconjoară cu dragostea Sa. (Ajutați-l pe copil să-şi pună mănuşile.) Și de ce anume pot să ne amintească mănuşile?

(Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Aşa este, de dreptate şi fapte bune. De fiecare dată când vă puneţi mănuşile, amintiţi-vă să faceţi fapte bune pentru Isus. (Ajutați-l pe copil să îşi pună încă o dată căciula.) Și nu uitaţi niciodată cât de importantă este căciula. Ce reprezintă ea? (Faceți o pauză pentru răspunsuri.) Aşa este, o rugăciune! Spuneți întotdeauna o rugăciune specială înainte de a intra în lume. Rugați-vă ca Dumnezeu să vă protejeze de rău. Vă veți putea aminti de toate aceste lucruri? Vremea rece vă va ajuta. De fiecare dată când vă veți proteja de temperaturile scăzute, amintiți-vă şi să vă protejați de rău. Înainte de a ieşi în lume, îmbrăcați-vă cu haina dragostei lui Dumnezeu. Puneţi-vă mănuşile faptelor bune şi, mai mult decât orice, nu uitați rugăciunea! Și Dumnezeu, care veghează asupra noastră, când vremea e rece, sau caldă, vă va proteja şi vă va ţine aproape de El, în siguranţă.


Poarta

Pasaj biblic: Ioan 10:7,9; Matei 7:13,14

Săptămâna aceasta mă plimbam împreună cu familia mea. Am condus pe o şosea care ducea spre nişte câmpuri. Apoi, am trecut pe lângă o fermă de cai pe care o deţin vecinii noştri, iar după un timp, drumul s-a înfundat. În jur erau doar câmpuri şi un zid de piatră construit de fermieri. În zidul acela era o intrare săpată în piatră, consolidată cu margini de fier, mare cât să încapă un câine, dar un animal mai mare nu ar fi putut trece prin acel zid.

Noi am putut să ne strecurăm cu uşurinţă prin acea intrare. Era o singură astfel de intrare în tot acel zid imens.

Această experiență mi-a amintit de ceea ce spune Biblia. Există o singură cale de acces prin care noi, oamenii, putem să ajungem la Dumnezeu.

Dacă nu am fi trecut prin poarta din zidul fermierului, nu ne-am fi putut continua drumul. Tot așa, dacă nu trecem prin poarta lui Dumnezeu, nu putem ajunge la El. Știţi care este poarta despre care ne vorbeşte El?

Este Domnul Isus Cristos, prin moartea şi învierea Lui. Când ne încredem în El, putem păși înaintea lui Dumnezeu. Putem aparţine lui Dumnezeu. Isus este uşa, poarta noastră spre Dumnezeu. El este singura Cale.


Comori pământene

Idee generală: Nu deveni prea legat de comorile pământeşti!

Obiecte: Beteală, suficientă cât să ajungă câte o bucată la fiecare copil.

Pasaj biblic: Matei 6:19-21

Cine îmi poate spune ce este aceasta? (Arătați beteala şi aşteptați pentru răspuns.) Aşa este, e beteală. O putem vedea în special înainte şi în timpul Crăciunului.

La ce folosim de obicei beteala? Da, o punem în bradul de Crăciun. Cel puţin, cei mai mulţi dintre noi obişnuim să facem acest lucru. Nu toată lumea pune şi beteală în bradul de Crăciun, dar sunt sigură că aţi mai văzut aşa ceva.

Beteala arată foarte frumos într-un pom de Crăciun. Reflectă luminile şi pare să strălucească de una singură. Face bradul să pară bogat şi scump. Arată de parcă argintul ar sta să cadă din el. Dar este argint adevărat? Este beteala argint adevărat? Nu! Beteala nu este un metal prețios, e doar hârtie şi plastic puse laolaltă.

De fapt, această decoraţiune nu este prea rezistentă, nu-i aşa? Ce se întâmplă cu beteala atunci când  dezpodobim bradul, o păstrăm sau o aruncăm? De obicei o aruncăm. Este atât de ieftină şi uşoară, nu ca argintul adevărat. Beteala arată foarte drăguţ, atrage atenţia şi face ca bradul să arate bogat, dar nu prea valorează mult. Ne bucuram de ea cât este în pom, dar ştim că ea nu este prea rezistentă şi nu va dura în timp.

Această beteală ne aminteşte de multe lucruri pe care le putem observa în preajma Crăciunului. Multe decoraţiuni arată minunat. Uneori suntem foarte, foarte nerăbdători să ne primim jocurile şi jucăriile cadou. Ele sunt foarte frumoase şi preţioase în ochii noştri. Dar trebuie să ne amintim că nu vor dura. Sunt doar jucării, sunt comori pământeşti, cum le numește Biblia.

În Biblie, Isus vorbeşte despre comorile pământeşti. El spune că nu ar trebui să devenim prea legaţi de  comorile noastre pământeşti. Nu ar trebui să ne iubim prea mult jucăriile şi hainele. Acestea nu vor dura pentru totdeauna. Se vor deteriora, le vom folosi şi curând va trebui să le înlocuim. Isus ne îndeamnă să nu ne lipim inima de ele. Nu valorează prea mult.

În schimb, Isus ne spune că ar trebui să ne călăuzim inima spre lucrurile care valorează o eternitate. Ar trebui să ne gândim la Isus, la Dumnezeu şi la cer. Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea Lui, încercând să arătăm la rândul nostru dragoste. Ar trebui să  preţuim comoara dragostei lui Dumnezeu.

A ne aduna o comoară în cer nu înseamnă, însă, că de-acum nu ne mai putem bucura de frumuseţea Crăciunului, nu-i aşa? Sigur că nu. Probabil veţi primi nişte cadouri frumoase, bucuraţi-vă de ele.

Dar amintiţi-vă de faptul că ele nu durează mult. În schimb, Isus este veșnic. Aniversarea Lui o sărbătorim cu ocazia Crăciunului. Dragostea lui Isus este partea cea mai importantă din Sărbătoarea Crăciunului, este cu adevărat o comoară cerească.

Mi-ar plăcea să vă dau fiecăruia puţină beteală, luaţi-o cu voi acasă, vă va aminti de faptul că lucrurile de pe pământ sunt trecătoare.

Când familia voastră va despodobi bradul de Crăciun, mi-ar plăcea să luaţi puţină beteală şi s-o aruncaţi. Aruncând-o, vă veţi aminti de faptul că, comorile pământeşti dispar la un moment dat. Apoi, vă puteţi gândi la comoara cerească pe care o aveţi, mulţumindu-Le lui Dumnezeu şi Isus pentru dragostea ce ne-o poartă.

 

Mai multe lectii biblice cu obiecte pe http://liderexpres.ro/category/lectii-cu-obiecte/ 

© 2015 RoMedia Crestin

Please publish modules in offcanvas position.