facebook
twitter
logotype
deco
img1
img2
img3

Jocuri de interior

LUCRURILE NU SUNT CEEA CE PAR

Cerinte: se aduc câteva accesorii de casa – tacâmuri, agrafe de par, bijuterii din plastic. Fiecare jucator trebuie sa aleaga un obiect pe care sa-l studieze si sa inventeze o poveste despre el. Povestea nu trebuie sa fie tipica, ea trebuie sa scoata în evidenta o noua folosinta pentru respectivul obiect.

Exemplu: cu toate ca acesta pare ca este un piaptan de fapt este o perie de dinti pentru un urias. Devreme ce nu mai exista uriasi în lume si nici nu au mai fost în ultimul timp, mai exista doar câteva perii de dinti din acest fel.

Folositi jocul si explicati ca in ochii lui Dumnezeu noi avem o valoare deosebita, nu suntem ceea ce cred altii. 


CELEBRITATI ALE NOULUI TESTAMENT-ghiceste cine esti

Pe patratele de hartie se scriu nume ale unor personaje importante cunoscute din Noul Testament (se poate juca si cu personaje din Vechiul Testament): Maria, Iosif, Petru, Ioan, Iuda, Zaheu, Pavel, Maria Magdalena, Iacov, Marta, Ioan Botezatorul, Lazar, Femeia Cananeanca, Pilat, Ana, Caiafa, Stefan, Barnaba etc
Se pun pe masa cu fata in jos fara sa se arate jucatorilor. Se fac grupe de cate 5-6 si fiecare trage cate o hartie si o lipeste pe frunte fara sa se uite la ea. Cei din jur pot vedea cine este, dar el nu. Incepe jocul si in sensul acelor ceasornice fiecare pune o intrebare incercand sa ghiceasca cine este. Ceilalti raspund prin da sau nu.
Ex: sunt baiat? Sunt fata? Sunt ucenic al lui Isus? Am meseria de pescar? Sunt tanar? Sunt Iacov?
Numai daca raspunsul la intrebare este da jucatorul poate continua cu intrebarile, pana la ghicirea personajului. Daca raspunsul primit este nu, urmatorul incepe sa intrebe, pana cand toti afla cine sunt.
Denumirea personajului nu se pune de la inceput (Sunt Ioan? Sunt Petru? Sunt Maria?) ci numai cand persoana crede ca si-a dat seama in urma raspunsurilor de rezultatul final.
Se pot amesteca cartile si juca din nou

PANTOMIMA- VINDECARILE LUI ISUS
Se impart Participantii pe 2 echipe. Fiecare trage pe rand cate un biletel dintr-un cos sau punguta. Fiecare bilet are scris numele uneia dintre minunile de vindecare facute de Isus. Echipa respectiva trebuie sa mimeze acea minune si echipa cealalta sa ghiceasca despre ce minune este vorba. Daca ghicesc ceilalti au un punct, daca nu, cei care au mimat primesc un punct.


JOCUL FRUNZELOR
Materiale: frunze diferite
Scop: invatarea copacilor
Aduna cel putin 5-6 soiuri de frunze. Pune cate doua din fiecare fel, in cutii / sacose diferite.
Concurentii extrag o frunza din prima sacosa apoi ii cauta perechea in cea de-a doua.
Cronometreaza timpul pana la imperecherea corecta a tuturor frunzelor.( frunzele pot fi de marimi diferite in cadrul aceluiasi soi).


CE SE ASCUNDE SUB FARFURIE
Materiale: cartonase cu texte / ilustratii, farfurii, pahare
Scop: verificarea / invatarea textelor biblice
Pune ilustratii / texte, decupate sub farfurii / capace / pahare.
Fiecare alege o farfurie si povesteste ceva legat de textul /ilustratia respectiva, prin deductie.


UNDE SCRIE DESPRE...?

Dezvolta capacitatea participantilor de a folosi Biblia, a gasi referinte. Se impart participantii in echipe care au biblii si conducatorul jocului spune:
Unde scrie despre .... pilda talantilor? Un peste care a inghitit un prooroc? O femeie care l-a intalnit pe Isus la fantana? de exemplu
Se dau exemple concrete din Biblie nu termeni generali care pot fi gasiti in mai multe imprejurari. Se pot folosi si categorii de exemplu Pildele lui Isus, Minunile lui Isus, Femei Biblice, Animale biblice etc si echipele trebuie repede sa gaseasca referinta biblica. Cei care gasesc primii primesc un punct. Castiga echipa cu cele mai multe puncte la final.

CONTINUA POVESTIREA
Li se spune grupului o povestire biblica. Se fac cercuri de maxim 10 participanti si li se da o foaie si un pix la fiecare grup. Ei trebuie sa rescrie impreuna povestirea Biblica respectiva in felul urmator. Fiecare ia pixul si scrie cate o fraza in ordinea intamplarilor. Nu spune ce a scris, nu discuta intre ei. Pliaza foaia sa nu se vada ce a scris si da mai departe vecinului din dreapta care continua povestirea de unde crede el ca s-a ajuns. Cand vine randul cuiva, ceilalti participanti nu au voie sa se uite ce scrie.

Dupa 10 min se opreste jocul, se despatureste hartia si fiecare grup citeste tare ce au scris. Castiga cei care au fost cel mai aproape de povestirea biblica. Este un joc amuzant pentru ca uneori povestirea iese cu totul alceva.


JOC MUMIA

Se explica participantilor ca atunci cand cineva dintre evrei murea, erau infasurati in carpe date cu smirna intreg corpul. Asa era si Lazar cel inviat de Isus
Li se da fiecarei echipe suluri de hartie igienica si la start incep sa imbrace unul dintre membrii lor in hartie. Castiga cei care termina mai repede.

JOCURI DE CUNOASTERE:

  • Sa facem cunostinta- copiii stau in cerc. Cate unul paseste in mijloc si spune numele lui urmat de o caracteristica buna sau rea despre ei insisi: "Sunt Ionica si sunt silitoare"€, "Sunt Marius si sunt creativ"€, "€žSunt Doina si sunt emotiva"€. Copiii care cred ca au aceeasi caracteristica alearga repede spre persoana din centru, o ating cu mana si se intorc la locul lor. Cine ajunge la loc ultimul vine in mijloc si spune si el numele si caracteristica respectiva. Spre final se numesc cei care nu au iesit in centru
  • Cartoful fierbinte- se ia o minge mica sau un ghem. Copiii stau in cerc. Se da mingea unui copil si acesta trebuie sa spuna cat de repede poate Numele, Unde locuieste si Varsta apoi sa arunce mingea altui copil din cerc, altfel il frige. Trebuie sa-si imagineze ca este un cartof fierbinte. Cel care o primeste face la fel. Ceilalti trebuie sa fie atenti sa nu dea mingea la persoanele care au avut-o deja.
  • Dupa cortina- dupa ce toti participantii isi spun numele, se impart in 2 echipe numarand 1-2, 1-2 si se pun cele doua echipe de o parte si de alta a unei paturi sau cearceaf intinse la mijloc. Echipele desemneaza pe rand in liniste, prin semne, cate un membru al lor sa vina mai in fata, langa cearceaf. Cand se lasa cearceaful jos, cei doi trebuie sa spuna repede numele celui din fata lui din cealalta echipa. Cel care il spune primul si il spune corect este castigator si il ia pe cel invins in echipa lor. Jocul continua cu alti reprezentanti care vin in fata pana cand o echipa ii ia pe toti ceilalti.

TURNUL BABEL

Scop: poate fi folosit la invatatura despre Turnul Babel din Biblie si se explica apoi ca echipa care a avut succes a vorbit aceeasi limba, a fost cea care si-a impartit rolurile cel mai bine si a lucrat impreuna. asa au facut si locuitorii din Babel in vechime dar scopurile lor au fost altele.
Imparte copiii/tinerii in grupe de cate 5-10. da fiecarei grupe ziare si scoch. spune-le ca in 10 minute sa construiasca un turn si castiga echipa care are la final cel mai inalt turn care sta in picioare nesprijinit cu mana.


URMEAZA MODELUL

Scop: il puteti folosi la o lectie despre modele si explicati-le ca si Solomon a dat multe sfaturi fiului sau. Asa ca in viata trebuie sa ascultam doar de anumiti lideri/ prieteni nu de toti

unul dintre invatatori/ organizatori sta in fata si le spune celor din grup ca le va spune anumite sarcini de facut dar ei sa faca acel lucru doar cand fraza incepe cu "Solomon spune...". Se dau sarcini usoare : Solomon spune sa va ridicati, Solomon spune sa facetin cu mana, Solomon spune sa va scarpinati in cap.... etc. Ei trebuie sa execute tot. Din cand in cand se dau anumite sarcini fara sa se inceapa cu Solomon spune... si atunci trebuie sa stea nemiscati. cine greseste iese din joc


DESPRE CINE ESTE VORBA?

Scop: stimuleaza invatarea a cat mai multe lucruri despre personajele biblice
Participantii stau in cerc si unul dintre ei iese afara. Grupul ramas stabileste despre ce personaj biblic vor vorbi. Ei aleg cuvinte care sa aiba legatura cu viata personajului ales, dar care sa nu spuna explicit cine este, ci sa-l ajute pe cel iesit sa faca legaturi si sa-l ghiceasca.
Exemplu de cuvinte pentru Ilie: ploaie, corbi, rugaciune, urmarit, Baal, profet, jertfa, vaduva, inviat, fiu, ahab, foamete, Izabela etc
Moise: copil, egipt, cioban, apa, printesa, bube, israieliteni, balbait, ucidere, munte, dumnezeu, paie, opresiune, caramizi, necredinta, miei sacrificati, paduchi, moarte, sange, foc, Ietro Madianitul, pustie, scosi, innec etc
Cand cei dinauntru au terminat de ales personajul si discuta putin despre posibilele cuvinte, se cheama persoana iesita. Aceasta intra in centrul cercului si ii intreaba pe rand: Despre cine este vorba?
Ei raspund cu cate un cuvant din cele despre personaj, fara alte explicatii, fara sa repete ce s-a mai zis. Daca cel care intreaba are anumite idei poate sa incerce sa ghiceasca. Nu poate avea mai mult de 3 incercari de a ghici si nici depasi 2 tururi intregi de cerc (daca sunt mai putin de 6 in cerc, se accepta si 3 tururi). Persoana care ii da ultimul indiciu si il face astfel sa ghiceasca iese afara si se alege alt personaj


STIU MAI MULTE DESPRE...

Scop: participantii invata cat mai multe despre un personaj sau scena biblica
Participantii fac un cerc si invatatorul/ liderul alege un subiect. poate fi un personaj biblic sau o scena din Biblie: Iosif, Petru, Pavel sau Rastignirea lui Isus, Pescuirea Minunata, Exodul, Caderea Ierihonului, Invierea lui Lazar etc. Pot fi teme care s-au discutat in ziua respectiva sau in sesiunile dinainte.
La start fiecare zice in ordine cate un cuvant sau maxim 3 intr-o expresie despre acel subiect.
Ex: pentru Petru: simon, lepadare, epistola, ucenic, piatra, chemat, fratele lui Andrei, pescar,
galilean, marea galileii, mers pe ape, paste mieluseii mei, vindecator, dintre cei 12, tu esti hristosul, credinta, martir, inchis, propovaduia evanghelia, 4 animale necurate, 3 colibi, soacra bolnava, epistola, vindecare olog, predica, judecat etc.

Participantii nu trebuie sa repete ce au spus altii si sa raspunda repede cand le vine randul. in caz contrar ies din joc si asa sunt eliminati pe rand pana ramane un singur castigator care a stiut mai multe cuvinte/expresii



Cine a spus? Cine a facut... in Vechiul Testament?

Puteti petrece ore intregi cu grupe de adolescenti si tineri, in familie sau cu prietenii, intrand in lumea fascinanta a celor mai importante personaje ale Bibliei, afland ce au spus, ce au gandit, cum s-au purtat si ce au facut!

Aveti in fiecare cutie mai multe variante ale acestui joc care astfel poate fi folosit oriunde: acasa, in clasele de scoala duminicala, la intalniri de adolescenti sau tineret (dar si la cele ale adultilor!) in tabere, in incaperi sau in aer liber.
Doriti sa proiectati intrebarile pe ecran? Sau sa le afisati pe un monitor? Se poate folosind CD-ul inclus in fiecare dintre aceste doua jocuri!
detalii pe proBIsoft



OAMENI DIN VECHIUL TESTAMENT
OAMENI DIN NOUL TESTAMENT
Aceste 2 seturi de jocuri sigur iti vor fi de folos daca...
* esti invatator sau invatatoare de scoala duminicala si te gandesti mereu ce jocuri si concursuri poti face la clasa...
* fiind conducatorul unui grup, tinerii sau adolescentii iti cer mereu "Vrem jocuri!"...
* organizand tabere, stii ca ai nevoie de jocuri curate si atractive pentru program...
* ai nevoie de activitati antrenante pentru o intalnire de grup (vacanta de iarna si Revelionul sunt aproape!)...
* sau, daca pur si simplu, vrei sa petreci ore placute impreuna cu prietenii sau familia...
Ce contine acest produs? O geanta in care se afla tot ce aveti nevoie pentru organizarea jocurilor si concursurilor cuprinse: intrebari, raspunsuri cu referinte biblice, cartonase de joc, fise de scor, instructiuni de organizare, regulile jocurilor, sugestii de variante de joc, creioane, creta, terenul de joc, coifuri pentru diferentierea echipelor si un CD interactiv.
detalii pe proBIsoft


AVEM NEVOIE DE MODELE

Se impart participantii in 2 grupe. Li se da la ambele cate un puzle cu 40-50 de piese (ambele au acelasi nr de piese dar sunt diferite si au cam aceeasi dificultate) si sunt pusi sa-l faca cu grupul lor. Castiga cei care il fac cel mai repede. Apoi schimba puzle-ul si unei echipe i se da modelul (imaginea). Desigur ca aceasta o sa faca primul puzle-ul.
Se discuta apoi cum s-au simtit cand au lucrat fara un model? ar fi putut face mai repede cu model?
Aplicatia - ar fi ca in viata avem nevoie de modele de urmat si ca cei care aleg sa nu se uite le modele vor face lucrurile mai greu, vor fi frustrati ca nu le ies lucrurile. Este vorba despre modele Biblice mai ales.


Joc Roadele Duhului

Printeaza imaginea (clic pentru marire), prinde cu o clama speciala inimioara de cerc, in mijloc, astfel incat sa se poata invarti inimioara pe cerc.

Cand s-a oprit, persoana care a invartit va incerca sa explice la ce anume se refera si o situatie practica in care se poate vedea respectiva roada a Duhului. Se poate juca si cu exemple de personaje din Biblie pentru fiecare roada in parte (de ex. blandetea – Moise, indelunga rabdare – Iov, Dragostea – Rut, etc.)
sursa Grupe copii


Locuri Biblice- joc de grup tip BINGO

O metoda de a ne familiariza cu locurile din Israel, Vechiul Testament.

Varsta: Potrivit pentru toate varstele atat timp cat jucatorii pot citi.
Numar de jucatori: 2 sau mai multi
Cum sa joci
  • Printeaza o harta pentru fiecare jucator
  • Fiecare jucator trebuie sa isi sublinieze 9 locuri pe care le vrea, pe harta.
  • Parintele sau liderul trebuie sa amestece cardurile cu numele scrise, si sa aleaga cate un card si sa spuna numele de pe el, dand timp jucatorilor sa verifice daca numele e subliniat de ei pe harta sau nu (de x. daca un jucator subliniaza Nazaret ca fiind unul din cele 9 locuri ale lui, trebuie sa bifeze langa el daca este spus de lider).
  • Primul care bifeaza toate cele noua locuri striga BINGO si este castigator.
Cardurile
Paginile pot fi laminate sau printate pe carton lucios, pentru a fi amestecate bine. Paginile cu hartile pot fi printate pe foi simple, sau se pot lamina si jucatorii sa sublinieze si sa bifeze cu marker care se poate sterge.
Descarca aici hartacarduri 1carduri 2
sursa Grupe copii

Coroana de spini - doua jocuri in aceeasi cutie!

192 de intrebari din Biblie, raspunsurile lor si versetele biblice ne poarta pas cu pas alaturi de Domnul Isus in tot ceea ce s-a intamplat de la Cina cea de Taina si pana dupa inviere. Raspunsurile corecte ale jucatorilor le vor aduce piese de puzzle din care vor alcatui patru tablouri superbe ce redau momentele cele mai importante ale acestor zile si ne ajuta sa intelegem Pretul platit de Isus (asa se intituleaza primul joc).
Sa fim alaturi de Isus este al doilea joc, in care ne "grabim" cu pionii pe tabla de joc, prin raspunsuri corecte, sa ajungem cat mai repede langa Isus.
detalii pe proBIsoft


POSTASUL

joc de grup de incurajare prin care tinerii pot invata ca sunt importanti, apreciati si au calitati.
tinerii stau in cerc. fiecare are cate un pix si o hartie si isi scriu numele pe ea sus. dau hartia apoi in dreapta lor. fiecare se uita la numele de sus si scrie ceva ce apreciaza la persoana respectiva, un lucru bun, o calitate. apoi da in dreapta foile pana cand fiecare scrie despre toti cei din cerc. cand scrisorile ajung inainte de persoana care si-a scris numele (destinatarul), conducatorul jocului le aduna intr-o geanta. scoate cate una si striga:
- A venit postasul!
Si citeste fiecare scisoare fara sa spuna numele si la final se spune numele si se da scrisoarea persoanei respective.


CINE ESTE SEFUL?

Copiii stau in cerc, unul dintre ei iese afara. cei din cerc aleg un sef. La intrarea celui iesit acesta face niste semne (cu mainile, cu picioarele, cu ochii etc) si toti din cerc fac acele semne dupa el. din cand in cand schimba semnele si ceilalti trebuie sa-l imite fara sa se observe cine le-a dat tonul.
Copilul care a intrat de afara are 3 incercari sa afle cine este seful. Daca ghiceste atunci seful iese afara si jocul continua.
MORALA: poti explica participantilor la final ca oamenii din jur, colegii, prietenii lor se uita la ceea ce ei fac si ca isi pot da usor seama daca "seful" lor este Isus sau Satan.


TRANSMITE MODELUL

Copiii/ tinerii se impart in grupe de cate 5-6 si stau unul in spatele altuia, fiecare in grupul lui. Cei care stau in fata au o foaie si un creion in mana.
Conducatorul jocului le arata pe rand ultimilor din spate cate un desen simplu desenat dinainte pe foi: patrat, casa, bicicleta, inima etc. acestia deseneaza pe spatele celor din fata lor ceea ce au vazut si acestia transmit mai departe tot desenand pe spate cu degetul, pana la cel din fata care are hartia. acest ultim concurent deseneaza pe hartie ceea ce a primit de la echipa sa si, cand au terminat toate echipele, se compara rezultatele cu modelul arat. castiga echipa care a avut cele mai multe desene de final corecte.
MORALA: poti folosi acest joc ca team building dar si ca sa le explici despre comunicarea intre ei, cand ti se pare ca ai auzit ceva si treci adevarul mai departe prin prisma ta si poate iesi cu totul altceva.


JOC CARTILE BIBLIEI
-joc pentru copii de tip Nu te supara frate, cu zaruri-

Downloadeaza aici fisierul cu jocul complet – toate imaginile si intrebarile – in format pdf

Decupeaza toate partile jocului dupa conturul negru. Aseaza-le in ordine, dupa numarul de pe norisori. Lipeste partile intre ele cu scotch sau pune bluetack si fixeaza-le pe masa in timpul jocului.

Decupeaza si cardurile cu intrebarile si aseaza-le langa norisorul cu numarul intrebarii, cu fata in jos.

Se poate juca pe 2 echipe mari, sau patru jucatori maxim. Fa biletele cu numerele de la 1 la 4. Pune-le intr-un saculet. Pregateste pioni sau obiecte diferite pentru fiecare echipa/jucator. Ambele echipe pornesc de la start. Pe rand, fiecare jucator/ echipa va lua din saculet un cartonas la intamplare. Daca nr. e 4, inainteaza cu 4 casute, daca e 3, cu 3 casute, si tot asa. Daca locul in care ajunge are norisor, raspunde la intrebare. Daca nu stie raspunsul, sta o tura, sau ramane pe loc, dar liderul va spune raspunsul corect. Daca ajunge pe o casuta cu un x micut in colt, va alexe unul din cartonasele cu x, intoarse cu scrisul in jos, si va face ce scrie pe cartonas. Castiga cine ajunge primul la final.

Scopul jocului este de a se familiariza cu ordinea Cartilor Bibliei, si de a invata lucruri noi.

intrebarile se pot schimba, ideea e de a alege intrebari din cartile pana la nr. respectiv.
sursa: http://grupecopii.wordpress.com/


ZIUA BUNA DE LA FRATI- joc de grup
- de la Ierusalim la Roma, pe urmele apostolului Pavel

Cutie joc Ziua Buna de la Frati

Un joc care ne poarta pe urmele apostolului Pavel din momentul intoarcerii sale la Dumnezeu si pana la Roma.

* 135 de intrebari si raspunsuri din cartea Faptele Apostolilor despre viata lui Pavel si despre calatoriile sale misionare
* set de cartonase cu indicatii pentru diverse faze ale jocului
* tabla de joc cartonata: pe fata, o harta a calatoriilor misionare ale lui Pavel; pe verso, un teren de joc cu careuri
* 16 pioni colorati
* instructiuni de joc
detalii despre achizitionare la proBIsoft


CAND A VENIT ISUS

Un joc captivant pentru copii si parinti, pentru tineri si batrani deopotriva! Zeci de intrebari din Biblie, toate despre evenimentele care s-au intamplat in jurul Nasterii Domnului Isus, tiparite pe cartonase deosebit de frumoase, in care alaturi de intrebari se afla si raspunsurile, si textul versetelor biblice facand astfel ca toti cei care participa la acest joc sa invete aproape fara sa isi dea seama, foarte multe lucruri din Biblie, tablouri ce au ca subiect aceste evenimente, lucrari ale unor pictori celebri si pe care va trebui sa le refaceti din piese de puzzle, si un joc cu pioni in care veti merge cu pastorii spre ieslea din Betleem.
detalii pe proBIsoft

JOC "BARBATI AI VECHIULUI TESTAMENT"
pentru copii clasele 1-4

clic pe imagini pentru a mari si descarca

Se poate juca in familie sau la grupele de Scoala Duminicala. Descarcati din atasament si printati cele 3 pagini pe hartie sau carton. Fisa 1 si 2 raman asa ca model pe care se aplica hainele. Figurile de pe ultima pagina se decupeaza fiecare in parte. Daca sunt mai multe grupe sau mai multi jucatori se fac mai multe exemplare identice.
Li se dau cele 2 fise si la START trebuie sa imbrace personajele cu hainele pe care scriu cuvinte/ fraze care ii descriu. Castiga cei care termina primii toate cele 4 personaje si care au ales corect.
Jocul ajuta copiii sa cunoasca cat mai multe lucruri despre personajele biblice. Se pot si printa si da acasa ca tema pentru a-i incuraja sa citeasca despre ele in Biblie ca sa afle modul corect de a combina hainele.

V-a placut? a fost util? Puteti comanda intregul set de Personaje ale Vechiului Testament care cuprinde 12 fise pentru jocuri de acelasi tip cu: Barbati ai Vechiului Testament, Femei ale Vechiului Testament, Viteji ai Vechiului Testament si Profeti ai Vechiului Testament.
In curand Personaje ale Noului Testament!


VERSETE ZBURATOARE

Scrie versetul de memorat pe bucati de hartie, punand un cuvant sau doua pe cate o foaie. impatura fiecare hartie in forma de avion. Atunci cand e timpul sa prezinti versetul, arunca avioanele inspre copii. Fiecare copil care a prins un avion il desface si vine in fata cu partea de verset pe care o are el. VARIAtII: Ca sa aranjezi versetul in ordine va trebui sa pui in ordinea potrivita copiii care sunt in fata, fiecare cu partea lui de verset. Aceasta o poate face invatatorul, poti chema un alt copil sa o faca sau pot sa faca acest lucru chiar copiii din sala (de exemplu cei care stau in partea stanga). ATENtIE! Atunci cand copiii dau instructiuni impreuna, pentru cei din fata, pot sa fie foarte galagiosi! 


VERSETE PE BALOANE

Scrie fiecare cuvant al versetului pe cate un balon mare. Atunci cand vine momentul versetului, cheama in fata atati copii cate baloane sunt si da-le cate un balon. Aranjeaza baloanele cu cuvintele in ordine si cu fata la copiii din sala. Dupa ce copiii au spus impreuna versetul, de mai multe ori, incepe sa spargi cate un balon sau doua de fiecare data cand spun versetul. Pune-i sa spuna in continuare, fara sa aiba acum toate cuvintele scrise pe baloane. Fa aceasta pana cand ai spart toate baloanele si ei spun versetul fara sa-l vada scris. ATENtIE! Atunci cand spargeti baloanele, ele trebuie sa fie deasupra copiilor si departe de fata lor, pentru a nu le afecta ochii. De asemenea, bucatile din baloanele sparte trebuie adunate imediat pentru a nu fi gasite si inghitite de copiii mici.
VARIAtIE: Scrie fiecare cuvant al versetului pe o bucata de hartie. Pune fiecare cuvant in cate un balon. Apoi arunca baloanele la copii si lasa-i sa se joace cu ele timp de 30 de secunde sau 1 minut. Cand spui „Stop!” copiii care au ramas cu baloanele in mana trebuie sa vina cu ele in fata. Fiecare copil sparge balonul si cauta cuvantul. Apoi spune cu voce tare ce cuvant are, iar copiii din sala aranjeaza versetul in ordine. Pentru o grupa mai mica se pot folosi doua seturi de baloane, de culori diferite sau marcate cu semne diferite si se impart copiii in doua grupe. Se arunca pe rand, cate un balon sau doua pentru fiecare echipa si se procedeaza la fel.


COMPLETEAZA LITERELE (joc pentru adolescenti).

Acest joc este pentru invatarea unui verset dar nu trebuie sa le spui versetul inainte de joc!
Deseneaza pe tabla cate o linie pentru fiecare litera din verset lasand spatii mai mari intre cuvinte. Numeroteaza fiecare litera din cuvant incepand de la 1. Exemplu:
__ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __
1 2 3 4 5 1 2 3 4 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 2
__ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __ __
1 2 3 4 5 6 7 1 2 3 4 1 2 3
imparte copiii in doua echipe. Pe rand, fiecare echipa va spune o consoana. Daca acea consoana se potriveste la unul sau mai multe cuvinte din verset o scrii pe tabla, la locul potrivit. Sub ea vei vedea un numar. Acela reprezinta punctele castigate pentru litera respectiva. Daca litera s-a potrivit in mai multe locuri, se aduna punctele. Daca litera nu s-a potrivit, nu au castigat nici un punct.
Copiii nu au voie sa spuna decat consoane. Vocalele trebuie cumparate. Cum? Orice vocala valoreaza 5 puncte. Daca echipa are nevoie de o vocala ea va trebui sa o ceara si i se vor scadea 5 puncte din punctajul total. Se procedeaza la fel pentru fiecare vocala.
Jocul continua pana la completarea versetului. La sfarsit se calculeaza punctajul fiecarei echipe, iar echipa cu punctajul cel mai mare este castigatoare.
VARIANIE PENTRU COPIII MAI MICI: Pentru copiii mai mici puteti sa faceti acest joc mult mai simplu. Desenati liniile pe tabla, dar fara punctaj sub ele. Copiii au voie sa spuna atat consoane cat si vocale. Chiar poti sa completezi cateva litere din fiecare cuvant. Jocul se poate juca pe echipe sau cu toti copiii, in functie de numarul de copii si de varsta lor.


INLOCUIESTE CU SEMNE

Gaseste diferite semne care sa se potriveasca cuvintelor din verset. De exemplu pentru fiecare cuvant care incepe cu litera „d” toata lumea trebuie sa se ridice in picioare atunci cand il spune. Pentru cuvintele care incep cu litera „l” toti isi vor pune o mana pe cap si asa mai departe. Aceasta metoda face versetul mai plin de viata si mai distractiv. Nu fa semnele atat de complicate incat sa indeparteze atentia copiilor de la mesajul versetului si nici nu folosi prea multe semne pentru ca este greu pentru copii sa le retina. Ar fi o idee buna sa desenezi semnele pe tabla, dar oricum, dupa cateva repetari copiii vor invata semnele. Exemplu:
cuvinte care incep cu: semnul:
d te ridici in picioare
b bate din palme
l spune cuvantul mai tare
a ridica mainile


VERSET SUB SCAUN

Inainte sa inceapa programul de scoala duminicala lipeste cu scoci, sub cateva scaune pe care vor sta copiii, bucati de hartie cu cate un cuvant sau doua din verset. La momentul potrivit, citesti versetul si-l inveti impreuna cu copiii. Apoi spune copiilor sa se uite sub scaune si cine gaseste o bucata din verset sa vina in fata. Copiii vor trebui sa-l aseze in ordine la indicatia celor din sala. VARIATIE: Se pot face doua seturi de cuvinte din verset, fiecare set cu o culoare anume. Copiii care gasesc cuvinte scrise pe hartii de o anumita culoare se aliniaza intr-o parte, si ceilalti in alta
parte. Apoi, contra cronometru, vor trebui sa se aseze in ordine. Copiii din sala vor fi si ei impartiti in doua echipe, pentru a da indicatii celor din fata.

ATENTIE! Nu folosi aceasta metoda doua duminici la rand


CASTIGATORI LA X SI O:

Desenati o grila mare pe tabla, pe un carton sau pe o coala mare de hartie. impartiti copiii in doua echipe si puneti-i sa aleaga un semn (fie X fie 0). Dupa ce ati repetat versetul impreuna de cateva ori, fiecare echipa va trimite un voluntar in fata. El va trebui sa spuna versetul. Daca l-a spus bine hotaraste impreuna cu echipa unde sa puna semnul lor (X sau O) pe grila. Daca nu l-a stiut, echipa nu are dreptul sa puna vre-un semn. Echipa care acumuleaza trei X sau trei 0 in linie verticala, orizontala sau oblica, castiga.


ARCA LUI NOE- joc de memorie
Copiii vor fi asezati in cerc, pe scaune. Daca nu este posibil, pot ramane in banci, dar invatatorul trebuie sa le spuna clar care e ordinea in care vor urma fiecare.
Primul copil spune:" Noe ia cu el in corabie doi elefanti."
Al doilea spune:" Noe ia cu el in corabie doi elefanti si doi tigri.
Al treilea spune: Noe ia cu el in corabie doi elefanti, doi tigri, si doua veverite.
Fiecare copil spune animalele pe care le-a auzit inaintea sa, in ordinea corecta, si mai adauga si el inca doua. Daca vreun copil greseste, iese afara din joc si continua ceilalti. Dati totusi cate o sansa celor ce gresesc, si vedeti daca se pot corecta. Cand s-a ajuns la ultimul copil, jocul poate continua, reluand de la primul copil si tinand cont de toate animalele spuse in primul tu. Nu se vor repeta animale de acelasi fel. Incercati sa introduceti nume de animale mai rare sau necunoscute copiilor, ajutandu-i sa cunoasca astfel, cat mai multe despre creatia lui Dumnezeu.


JOC CRACIUN- un pom mai ciudat

Imparte grupul in echipe si ofera fiecarei echipe cat mai multe obiecte de decorat pomul de craciun: ghirlande, fundite, globuri, stelute, ornamente din hartie, instalatie de beculete si bineinteles cele mai haioase varfuri care sa incununeze pomul. Numai ca nu e vorba de un pom ci de un… om. Echipele isi vor alege fiecare cate un reprezentant, pe care, in doar zece minute, il vor transforma intr-un pom de craciun. La final se va vota cel mai reusit pom - om si echipa producatoare va fi premiata.

JOC CU OBIECTE DE PASTE

Aranjeaza pe o masa aflata in centrul incaperii cat mai multe obiecte mentionate in Biblie ca fiind folosite de Isus in Saptamana Patimilor. Iata cateva dintre ele:vas de parfum (de alabastru) Mat. 26: 6-13; sticla de vin Mat. 26:26-30; pahar de vin Mat. 26:26-30; lighean Mat. 26:36-46; Ioan 13:1-11; sabie Mat. 26:47-54; bici Ioan 19:1-3; piroane Mat. 27:32-35; zaruri Mat. 27:32-35; ramura de palmier (de la florarie) Marcu 11:1-8; paine Mat. 26:26-30; saculet cu arginti (30) Mat. 26.14-16; maini in rugaciune (ceramica) Mat. 26:36-46; cocos (ceramica) Luca 22:60; Mat. 26:34-35; coroana de spini Mat. 27:27-31; cruce Mat. 27:32-37; camasa de in Mat. 27:57-61;
Poti adauga si alte obiecte mentionate in Biblie. Spune-le tinerilor ca pentru Isus, acestea au avut, fiecare in parte, o semnificatie deosebita in saptamana mortii Sale. Cere, apoi, intregului grup sa noteze pe o coala de hartie, din memorie, obiectele aflate pe masa, in ordinea in care ele au fost folosite.
Dupa ce le-ai acordat suficient timp, ofera-le posibilitatea sa isi impartaseasca gandurile, intrebarile pe care le au si sa discute ordinea pe care au ales-o. La sfarsit, mentioneaza-le pasajele din Biblie si pe masura ce le cititi, aranjeaza obiectele de pe masa in ordinea in care au fost folosite. Acest exercitiu ii va ajuta pe tineri sa constientizeze intr-o masura mai mare evenimentele petrecute in Saptamana Pastelui.


DETECTIVI BIBLICI
Se impart copiii/tinerii in 2 echipe. Fiecare dintre echipe reprezinta un grup de detectivi. Ei trebuie sa-si aleaga un conducator si un nume al echipei. Conducatorul echipei alege un personaj biblic si scrie mai multe biletele pe care le pune impaturite intr-o caciula. Aceste biletele dau diverse indicii despre personajul ales in 1-5 cuvinte dar nu contin numele sau informatii care fac descoperirea prea usoara.
Fiecare conducator trage un biletel si il discuta cu echipa. Daca vreuna din echipe crede ca a descoperit despre cine este vorba, striga EVRIKA! Spun numele personajului dar daca este gresit primesc o bila neagra. Nu pot avea decat 3 incercari pe tot parcursul jocului. Daca au nevoie de mai multe indicii, spun doar cuvantul INDICIU. Atunci conducatorii merg si trag alt indiciu, pana cand o echipa ghiceste si castiga.
De exemplu indicii pentru Iosif: fiu de crescator de animale, avea o singura sora, a slujit in slujba lui Faraon, tot ce facea avea succes, era un bun lider, bun administrator, snopi, inchisoare, nu a comis adulter, bogat, a avut un copil Manase etc.


RESTAUREAZA BIBLIA
Se formeaza echipe. se spune jucatorilor ca cineva a furat biblia si a amestecat cartile asa ca ei trebuie sa o restaureze, sa o aseze in ordinea corecta a capitolelor. Li se da niste foi amestecate care au pe ele numele capitolelor biblice (se pate juca jocul si separat- doar Noul sau doar Vechiu Testeament). La start echipele incep aranjarea foilor. Apoi le capseaza si striga STOP. Conducatorul echipei verifica ordinea daca este corecta. daca nu este, se continua jocul. Castiga echipa care a terminat mai repede si corect de aranjat capitolele.


LECTIA BIBLICA INTR-O FRAZA
Dupa lectia biblica copiii sunt asezati in cerc (copii ceva mai mari sau adolescenti). Unul dintre ei trebuie sa inceapa cu un singur cuvant sa povesteasca lectia din acea zi. Celalt din dreapta lui spune alt cuvant, la fel urmatorul, dar regula este sa aiba legatura cu ce s-a spus mai inainte si sa nu se incheie fraza.
Ex: Maria- si - Iosif- au- ajuns- in -Betleem -si- acolo- s-a- nascut- Isus- intr-o- iesle- pentru- ca- nu- au- gasit- loc- in- oras.
Daca cineva se incurca si continua cu ceva ce nu are legatura, se incepe jocul de la capat. Cand jocul a ajuns inapoi la persoana care a inceput jocul cu primul cuvant, fraza se paote termina. daca sunt putini participanti, se paote cere ca fraza sa fie lunga de 3 runde, adica fiecare sa fi spus de 3 ori cuvinte.


POVESTIRE CU IMAGINI
Se aleg cateva fotografii sau ilustratii decupate din ziar/ reviste (obiecte, plante, flori,oameni etc) si se pun cu fata in jos pe masa. Sa fie mai multe decat numarul participantilor. Dupa lectia Biblica fiecare participant trage cate una si incearca sa lege poza lui de lectia din ziua respectiva. O arata celorlalti si incepe sa povesteasca. Daca ceea ce spune nu are legatura cu lectia sau nu stie ce sa spuna, iese din joc. Daca a povestit bine si a reusit sa faca o legatura cu lectia sau o parte a lectiei, un personaj de acolo etc, merge la loc si poate participa la urmatorul nivel dupa ce toti au tras o ilustratie. Castiga cel care ramane la final.
Varianta: Se fac 2 echipe. Fiecare trimite cate un membru si acesta trage o fotografie si incearca sa povesteasca lectia din ziua respectiva folosind imaginea. daca reuseste, echipa lui castiga un punct, daca nu, are zero. Jocul continua pana cand toti jucatorii trec in fata si povestesc cu imaginile si la final castiga echipa cu cele mai multe puncte adunate.


VITRINA BIBLICA
Dupa terminarea lectiei biblice, se cere participantilor sa decoreze o vitrina astfel incat fiecare dintre ei sa reprezinte ceva din povestirea predata: un personaj, un obiect important etc. Daca sunt prea multi, sunt impartiti in 2 echipe. Copiii se aseaza fiecare unul langa altul si raman nemiscati. Unul dintre ei va fi ghidul si va prezenta vitrina- cine este fiecare si ce reprezinta.


GRESELI DE TRADUCERE
Explica copiilor ca exista mai multe traduceri ale textelor biblice, ca unii autori folosesc termeni diferiti, ceea ce este ok atata timp cat nu schimba sensul frazelor si a ideilor din text. Da-le un text biblic scurt pe care trebuie sa-l citeasca cu atentie de 2-3 ori. Apoi li se da o foaie pe care este acelasi text dar cu unele cuvinte schimbate. Ei trebuie sa le descopere si sa le inlocuiasca cu cuvintele corecte din textul citit. Se poate juca individual sau pe echipe castigand cei care descopera toate cuvintele schimbate si le scriu corect
Exemplu: Mar 6:34-44- 15 greseli de traducere (aici sunt boldate)

Cind a iesit din corabie, Isus a vazut mult norod; si I s'a facut lehamite de ei, pentruca erau ca niste capre cari n'aveau pastor; si a inceput sa-i invete multe lucruri. Fiindca ziua era pe sfirsite, ucenicii s'au apropiat de El si I-au zis: "€žLocul acesta este periculos si ziua este pe sfirsite.
Da-le drumul sa se duca in catunele si tarile de primprejur, ca sa-si cumpere peste, fiindca n'au ce minca."
„Dati-le voi sa manince”, le-a raspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare sa ne ducem sa cumparam pini de doua mii de lei, si sa le dam sa manince?"
si El i-a intrebat: „Cite pini aveti? Duceti-va de vedeti.” S'au dus de au vazut cite pini au, si au raspuns: "Doua, si cinci pesti."€
Atunci le-a poruncit sa-i aseze pe toti, cete-cete, pe iarba verde. si au sezut jos in cete de cite o suta si de cite cincizeci.
El a luat cele doua pini si cei cinci pesti. si-a ridicat ochii spre cer, si a rostit rugaciunea pentru masa. Apoi a infrint pinile si le-a dat ucenicilor, ca ei sa le imparta poporului. Asemenea si cei doi pesti, i-a impartit la toti.
Au mincat toti si s'au saturat; si au ridicat douasprezece cosuri pline cu felii de pine si cu ce mai ramasese din pesti. Cei ce mincasera pinile, erau cinci mii de barbati.

 


SUFLETUL PIEDUT

Un jucator va sta legat la ochi în centrul unei camere. Ceilalti jucatori vor sta într-un cerc sau de-a lungul unei linii. Jucatorii vor schimba locurile în cerc, iar o persoana va fi scoasa din cerc. Apoi jucatorul din mijlocul cercului va fi dezlegat la ochi si va avea la dispozitie un minut ca sa numeasca jucatorul care lipseste- sufletul pierdut. Persoana care a fost scoasa va fi cea legata la ochi la jocul urmator. Se explica copiilor ca Dumnezeu stie despre fiecare si vede intotdeauna pe cei pierduti, doreste sa-i salveze, sa-i aduca inapoi.


Jocuri de perspicacitate

JOCURI DE GRUP PENTRU PARTICIPANTI INTELIGENTI

Desenati cu creta, pe pardoseala salii, un cerc cu diametrul de aproximativ 30 cm. Anuntati apoi ca veti goli o sticla de un litru plina cu apa in cercul trasat, fara ca apa sa se reverse in exterior, peste linia cercului.
In cerc nu se poate plasa niciun vas, burete, ... orice alt obiect care sa retina apa...
Cum se procedeaza?

vezi in atasament solutia si alte jocuri haioase care pot fi folosite la grupuri de tineri pentru a le pune mintea in miscare si a intari relatiile de echipa.
Download aici

 

Contacteaza-ne!